Un cer senin şi fără nori,
Un pământ gol, lipsit de culori,
Un soare ciudat,
Zâmbeşte-nlăcrimat.
Zâmbesc şi eu un zâmbet gol,
Mă suflă aspru un vânt domol.
Privesc spre cer. E prea departe.
Pierd zâmbetul şi mai citesc o carte.
Citesc în aer liber, prea tomnatic,
Şi un stejar stă lângă mine paznic.
Mai întorc o filă din cartea asta asta grea
Şi aşa-ntorc file chiar din viaţa mea.
Şi mai privesc spre cer odată,
Căci nu mai e ca altădată.
E un albastru-atât de clar,
Un univers fără hotar.
Zâmbesc spre cer privind absurd,
E un pustiu atât de crud...
Şi totuşi mai zâmbesc odată,
Căci nu mă costă niciodată.
:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu