Om Grăbit

Te văd zi de zi, alergi grăbit,

Spre orizonturi noi, spre infinit,

Nu te opreşti nicicând, nici azi,

Iar timpul nu-i al tău şi de dorinţe arzi.

Nici tu măcar nu ştii de ce

Alergi aşa grăbit, fiind atât de rece.

Nu ştii-ncotro te-ndrepţi din nou,

Iar voci în urma ta se pierd ca un ecou.

Nu ai mult, prea mult de spus,

Căci te grăbeşti, iar soarele e spre apus.

Privirea ta nu ţi se-ndreaptă

Decât spre orizonturi noi, cu sufletu-ţi odată.

Tu ceri prea mult de la viaţă

Şi-aştepţi în grabă, iar sufletu-ţi îngheaţă.

Te lupţi prea mult, goneşti după nimic

S-alergi în zadar este al tău tic.

Eu azi te-ntreb: Unde alergi aşa?

Să îţi iau urma, ştiu, nu aş putea.

Din câte dai dovadă, nici tu nu ştii ce faci,

Cu siguranţă, nu inima vrei să o-npaci....