Linişte

Afară-i frig. Vuiesc pe cer sălbatici nori,

Fug dintr-o parte-n alta ca nişte veşnici călători,

Iar vântul furios se plimbă-n sat la noi

Pe lângă casele bătute de puternicele ploi.

Zgribulit, pe drum aleargă un căţel;

Tristă şi înspăimântată e inima din el;

Se uită-ncolo şi încoace, caută adăpost,

Dar nu găseşte; e degeaba, fără rost.

 În case e călduţ. Priveliştea de-afară-i grea.

Închid ochii... Nu vreau să mă integrez în ea.

Mă trec fiori, credeam că este primăvară;

O linişte profundă încet mă înconjoară.

Îmi tace gândul, trist şi el...pierdut,

Nu mai cunoaşte ce odată îi era cunoscut.

Bate cineva în geam, deschid ochii rapid,

Dar bătea doar ploaia ce tot a risipit.

Mă departez uşor, mă ghemuiesc în pat,

Mă prinde somnul, căci gândul îmi e îndepărtat.

Tac. Las liniştea să îmi cânte la ureche

A ei melodie ce e tristă şi prea veche.