Linişte

Afară-i frig. Vuiesc pe cer sălbatici nori,

Fug dintr-o parte-n alta ca nişte veşnici călători,

Iar vântul furios se plimbă-n sat la noi

Pe lângă casele bătute de puternicele ploi.

Zgribulit, pe drum aleargă un căţel;

Tristă şi înspăimântată e inima din el;

Se uită-ncolo şi încoace, caută adăpost,

Dar nu găseşte; e degeaba, fără rost.

 În case e călduţ. Priveliştea de-afară-i grea.

Închid ochii... Nu vreau să mă integrez în ea.

Mă trec fiori, credeam că este primăvară;

O linişte profundă încet mă înconjoară.

Îmi tace gândul, trist şi el...pierdut,

Nu mai cunoaşte ce odată îi era cunoscut.

Bate cineva în geam, deschid ochii rapid,

Dar bătea doar ploaia ce tot a risipit.

Mă departez uşor, mă ghemuiesc în pat,

Mă prinde somnul, căci gândul îmi e îndepărtat.

Tac. Las liniştea să îmi cânte la ureche

A ei melodie ce e tristă şi prea veche.

Adolescenţă

Credeam că sunt doar un copil, dar anii trec fugind,

Mă prinde fiecare seară cu lacrimi sau zâmbind...

Credeam că o să fiu mai mare şi o sa fie bine,

Dar griji, responsabilităţi, aleargă după mine.

E vârsta noastră, când inima mai tare bate,

E dragostea ce o stârneşte şi mintea o abate;

Iar gândurile noastre spre orizonturi zboară

Şi visele se nasc, dar curând o să şi moară.

Din adolescenţa noastră am putea scrie o carte

Şi-acolo s-adăugăm chiar gânduri răsfirate;

Visăm cu ochi deschişi la viitor, la ziua cea de mâine,

Dar mulţi visăm deja la dragostea ce va rămâne.

În al nostru suflet e-un război de sentimente,

Iubiri de-o clipă, lacrimi, bucurie sau regrete;

Toate-s de azi, prea puţin rămâne pentru mâine,

Poate doar dragostea va fi cea care rămâne.

Parcă suntem atât de obosiţi, ne pleacă timpul,

Mereu, in orice zi, la viitor ne zboară gândul.

Şi azi vrem una, mâine alta, nu contează,

Dar ce îţi spun acum, reţine:

''Fă-ţi timp şi meditează!''